Introducere date angajați
Cum adaugi angajați noi și cum imporți din Revisal sau alte platforme HR.
Platforma ssm.ro permite adăugarea angajaților manual sau prin import în masă din Revisal sau sisteme HR externe.
Adăugarea manuală a unui angajat
Din meniul stânga Contacte → butonul "+ Adaugă" de pe bara de sus, va deschide panoul care conține pașii necesari pentru a adăuga un angajat nou.
Este obligatoriu a se completa cel puțin numele angajatului, ulterior se poate reveni cu informații noi sau modificări.
Modificarea sau ștergerea unui angajat
Mai întâi se caută angajatul dorit:
- folosind căsuța Caută... de pe bara de sus → se selectează Detalii din meniul nou apărut (numele angajatului selectat)
- din meniul stânga Contacte → folosind căsuța Caută... din secțiunea de filtre → click pe angajat
Metodele descrise mai sus vor deschide panoul de detalii a angajatului unde:
- se poate vizualiza și modifica informațiile angajatului, împărțite pe categorii
- se poate șterge angajatul folosind meniul "⋮" din dreapta sus → Șterge → confirmare ștergere
Pregătirea fișierului de import
Fișierul trebuie să fie în format XLSX. Fișierele CSV sau ODT trebuie convertite înainte de import. Exportul din Revisal este deja în formatul corect.
Coloane obligatorii
| Coloană | Descriere |
|---|---|
Nume | Numele de familie |
Prenume | Se poate lăsa necompletat dacă numele complet este în câmpul Nume |
Email | Identificator unic al angajatului |
Post | Trebuie să existe deja în aplicație |
Departament | Trebuie să existe în structura organizatorică |
COR | Se adaugă automat la Post |
Coloane opționale
| Coloană | Descriere |
|---|---|
CNP | Cod numeric personal |
Cetatenie | |
Nationalitate | |
Adresa | |
Localitate | |
Judet | |
Activ | Valori: DA / NU |
Telefon | Format: 07xxx sau +407xxx |
Data/Loc Nastere | |
ID | Identificator din platforma HR externă |
Marca | Număr de marcă unic al angajatului |
Marca Inlocuitor | Marca înlocuitorului pe perioada suspendării |
Marca Superior | Marca conducătorului direct |
Marca Superior 2 | Marca conducătorului de nivel N+2 |
Locale | Valori: ro / en |
Locatie Fizica | |
Echipa PSI | Valori: DA / NU |
Calificare |
Procesul de import
Postul și departamentul trebuie să existe
Importul returnează eroare dacă nu poate identifica Postul și Departamentul din fișier printre cele existente în platformă. Creează-le înainte de import — vezi Organizație, departamente și posturi. Acest comportament poate fi relaxat în modul avansat de import, unde departamentele și posturile noi pot fi create automat.
Pasul 1 — Accesează instrumentul de import
Navighează la Rapoarte > Comparare/Import angajați din Revisal și apasă Generează Raport.
Pasul 2 — Încarcă și analizează
Folosește butonul Încarcă Revisal pentru a încărca fișierul, apoi Generează Raport pentru analiză. Sistemul afișează numărul de angajați noi, modificări și erori detectate.
Pasul 3 — Execută importul
Din raportul de comparare ai la dispoziție:
| Acțiune | Cale |
|---|---|
| Vizualizarea raportului | Butonul Detalii |
| Importul angajaților noi | Acțiuni > Importă (afișează numărul de angajați noi detectați) |
| Aplicarea modificărilor la angajații existenți | Acțiuni > Modifică (afișează numărul de angajați modificați) |
| Ștergerea angajaților identificați ca lipsă | Individual, din raport |
Importul pornește asincron; rezultatele apar în raportul de import.
Ștergerea unui contact
Ștergerea unui contact șterge și toate documentele acestuia. Pentru angajații care au încetat activitatea, folosește dezactivarea (Activ = NU) în loc de ștergere, dacă documentele trebuie păstrate.
Alte operațiuni
Comparare Revisal cu baza de date a platformei
Sistemul permite compararea datelor din Revisal cu angajații existenți în platformă, pentru a identifica discrepanțe.
Calendar angajări
Din meniul stânga Aplicații → Aplicații instalate → Calendar angajări, se poate planifica adăugarea angajațiilor, modificarea, suspendarea/activarea sau încetarea acestora.
Dacă nu este instalată, aceasta se poate instala din tab-ul Aplicații disponibile.
Integrare automată HR
Platforma suportă importuri automate din sisteme HR externe prin API.